Întrebări frecvente

br>
1. Ce entitate are controlul asupra pieții de asigurări din România?

în baza efectului legii Nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) este singura autoritate împuternicită prin lege să autorizeze, supravegheze și să verifice asiguratorii și intermediarii în asigurări din România.

2. Care sunt companiile autorizate sa vanda asigurarea RCA?

- ABC ASIGURARI-REASIGURARI SA
- ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI SA
- ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA
- ASIGURAREA ROMANEASCA – ASIROM ( VIG ) SA
- EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA
- ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA
- BCR ASIGURARI (VIG) SA
- CARPATICA ASIG SA
- GENERALI ASIGURARI SA
- GROUPAMA ASIGURARI SA
- OMNIASIG ( VIG ) SA
- UNIQA ASIGURARI SA
- ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURANCE SA

3. Ce este asigurarea RCA?

Asigurarea RCA este o asigurare prin care terții prejudiciați în urma unui accident auto, produs din vina conducatorului auto asigurat, primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătamările corporale suferite în acel accident.

4. De ce este obligatorie?

Orice persoană fizică sau juridică deținătoare de vehicule supuse înmatricularii/înregistrării în România are obligația de a încheia asigurarea RCA și de a aplica pe parbrizul vehiculului într-un loc vizibil din exterior vigneta primită odată cu polița de asigurare. (este indicat pe vinietă cum se aplică pe parbriz).
Asigurarea RCA are ca scop protecția celui păgubit, deoarece acesta trebuie să primească despăgubiri pentru daunele suferite, indiferent de situația materială a celui care a produs paguba. Astfel, asigurarea RCA este atat în interesul terțului păgubit, cât și în interesul celui care a produs paguba.

5. Ce perioadă de valabiliatate are asigurarea RCA și cine o emite?

Perioada pentru care se eliberează asigurarea RCA, este de minim 6 luni, sau 12 luni în functie de opțiunea solicitantului. Se eliberează polița RCA pentru o lună numai în cazul în care vehiculul are numere provizorii pentru aceeași perioadă.
Asigurarea RCA se emite de către agențiile și/sau sucursalele societăților de asigurare, ori agenții ale companiilor de brokeraj în asigurări, dar și de către agenți persoane fizice sau juridice, autorizate de CSA în baza legii 32/2000.

6. Ce trebuie să primesc când aleg asigurarea RCA?

Împreună cu polița de asigurare obligatorie de răspundere civila a vehiculelor, asiguratul mai trebuie sa primească documentul international de asigurare – carte verde – și vinieta, dar și chitanța în cazul polițelor achitate în numerar.

7. Ce este vinieta RCA?

Începând cu anul 2011, vinieta RCA este numerotată și inseriată, iar seria aceteia trebuie să se regasească imprimată pe asigurarea RCA. Acest lucru conferă asiguratului un plus de siguranță cu privire la veridicitatea poliței de asigurare RCA cumparata.
Scopul acesteia este acela de a confirma data valabilității a poliței RCA, prin marcarea datei pe vinietă.

8. Ce despăgubiri se acordă și care sunt limitele poliței RCA?

Asiguratorul RCA, în conformitate cu legislația în vigoare, are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru pagubele suferite în urma unui accident produs de către un vehicul asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire dovedite prin orice mijloc de probă.
Asigurarea RCA, fără să se depașească limitele de despăgubire prevăzute în poliță, dar și în condițiile în care evenimentul asigurat este produs în perioada de valabilitate a asigurării RCA, acordă despăgubiri, în formă bănească pentru:
- Vătămări corporale sau deces, inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial;
- pagube materiale;
- pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
- cheltuieli de judecată effectuate de către persoana prejudiciată;
Limitele de despăgubire în baza poliței de asigurare RCA sunt prevăzute de normele în vigoare privind asigurarea RCA, emise de Comisia de Supraveghere a asigurărilor, dar și riscurile acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, și excluderile. Acestea sunt descrise în ordinul 5/2010.

9. Ce este prima de asigurare?

Prima de asigurare este tariful achitat de asigurat pentru asigurarea RCA. Tarifele de prime aferente asigurării obligatorii RCA diferă de la societate la societate și, în mod obligatoriu, sunt publicate pe site-urile proprii ale acestora, dar mai simplu este să compari pe calculatorul nostru RCA, acestea fiind actualizate în timp real. Societățile de asigurare iși stabilesc propriile tarife de prima RCA și le notifică Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, fără ca acestea să fie însă supuse aprobării CSA.
La afișarea tarifelor, asiguratorii pot aplica diferiți coeficienți proprii de corecție (de reducere sau de majorare a primei), în funcție de diverse criterii pe care asiguratul le-ar putea îndeplini. După aplicarea acestor corecții proprii, dăcă este cazul, asiguratorii au obligația să aplice sistemul bonus-malus pentru a determina prima de asigurare pe care asiguratul trebuie să o platească.

10. Ce este sistemul bonus – malus?

Înseamnă că prima de asigurare pe care asiguratul/utilizatorul persoană fizică o va plati depinde de istoricul sau de daunalitate realizat într-o perioadă de referință. Sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de către CSA. Astfel, dacă asiguratul se încadrează în una dintre clasele de bonus, prima de asigurare va fi redusa, iar dacă se încadrează în una dintre clasele de malus, prima de asigurare va fi majorată.

11. Unde este valabilă asigurarea RCA?

- Teritoriul României;
- Teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene și cele aparținând Spațiului Economic European
- Teritoriul României;
- Teritoriul statelor care leagă direct două țări membre ale Uniunii Europene în care nu există birou național.
Asiguratorii pot extinde valabilitatea teritorială a poliței. Ţările în care asigurarea este valabilă sunt precizate în polița. Despre fiecare companie de asigurare parteneră am postat informații exacte la rubrica de comandă RCA.

12. Ce fac dacă am fost implicat într-un eveniment rutier?

Dacă ai fost păgubit în urma unui accident produs de către un vehicul asigurat, trebuie să te adresezi în cel mai scurt timp asiguratorului celui vinovat cu procesul verbal de constatare de la organul competent, autorizația de reparație sau după caz, dacă în accident nu sunt implicate mai mult de două vehicule și/sau alte corpuri, împreuna cu formularul de constatare amiabilă.

13. Ce este constatarea amiabilă de accident?

Din 1 iulie 2009, conducătorii auto implicați într-un accident rutier pot utiliza formularul de Constatare amiabilă de acccident în relația cu societățile din domeniul asigurărilor, fără a mai fi necesară întocmirea de documente de constatare de către poliție.
Mai multe despre constatarea amiabilă și completarea acesteia găsești pe info site-ul www.constatul-amiabil.ro;
Prin utilizarea constatării amiabile se simplifică circuitul administrativ specific obținerii despăgubirii în temeiul unei asigurări (Casco și/sau RCA), întrucât societatea de asigurare avizată în baza acestuia este obligată:
- Să îndeplinească formalitățile de deschidere a dosarului de daună;
- Să efectueze constatarea pagubelor;
- Să elibereze documentul de introducere în reparație a vehiculului;
în acest fel, persoana indreptățită să primească despăgubiri pentru daunele materiale produse în urma accidentului se adresează direct societății de asigurare, economisind astfel timpul pe care l-ar fi alocat pentru drumul la poliție, de unde ar fi trebuit să obtină procesul verbal, dar și autorizația de reparație a vehiculului.
Utilizarea acestui formular nu este o obligație, ci este o alternativă la procedura care prevede deplasarea la unitatea teritorială de poliție pentru încheierea unui proces verbal. Această procedură de constatare amiabilă se aplică cu succes de foarte mult timp în majoritatea statelor europene.
Prin urmare, cei doi conducători auto implicați într-un accident au dreptul să aleagă fie folosesc formularul de constatare amiabilă, fie se adresează poliției. În cazul în care șoferii implicați în accidentul rutier nu ajung la o înțelegere, se pot adresa poliției, ca si până acum.

14. Dacă am asigurarea RCA valabilă și am vândut mașina, compania de asigurări imi mai restituie o parte din primă?

în cazul în care asigurarea RCA este valabilă și există documente doveditoare cu privire la înstrăinarea bunului asigurat, DA, compania de asigurare, în baza unei cereri de restituire primă și a documentelor justificative, dar și a poliței RCA, vinietei și a chitanței ( după caz ), depuse în orice agenție aparținând asiguratorului, acesta va restitui prima de asigurare aferentă lunilor rămase neutilizate. Asiguratul poate opta pentru primirea diferenței de primă prin casierie în numerar sau transfer bancar.

15. Ce se întamplă dacă sunt oprit în trafic de către organele de control și nu am asigurarea RCA valabilă?

Dacă ești proprietar de vehicul și nu ai încheiat asigurarea obligatorie RCA, prin plata primelor de asigurare, săvârșești o contravenție. Contravenția se constată de către personalul Poliției și se sanctionează cu:
- amendă de la 1000 RON la 2000 RON, reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare/înregistrare, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. (Legea nr.136/1995, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
De asemenea, în temeiul Ordonanței de urgență nr.189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificari si completari prin Legea nr.432/2006, calitatea de neasigurat RCA poate fi constatata si prin compararea de catre DRPCIV - Ministerul Administratiei si Internelor a parcului de vehicule inmatriculate cu baza de date la nivel national privind asigurarile RCA valabile (CEDAM). In aceasta situatie, vei primi o instiintare din partea organelor competente – personalul Politiei Rutiere - prin care se va aduce la cunostinta calitatea de neasigurat si, daca in termenul prevazut de reglementarile in vigoare, nu se va face dovada incheierii asigurarii RCA, inmatricularea vehiculului detinut va fi suspendata din oficiu.
In plus, in situatia in care ai provocat un accident si nu detii o asigurare RCA valabila, persoana pe care ai prejudiciat-o este indreptatita sa solicite despagubiri fie direct de la vinovat (pe cale amiabila sau urmare a unei decizii judecatoresti), fie indirect, incepand din 2005, apeland la Fondul de protectie a victimelor strazii (care are dreptul sa recupereze de la vinovat despagubirea platita tertului pe care l-ai pagubit).
br>
Daca întrebarea ta nu se regăsește mai sus, nu ezita, scrie-ne!
br>
br>






